poesie di Pietro Dastoli
MARI’,CHIUDI LA PORTA
‘Nta na carrera scura e abbandonata
Duve lu sule mai chi si vidia
Nc’era na casa menza sdarrupata
Chi sulu mu la guardi…arrasu sia
li surici passavanu a fujuni
muarti de la pagura e de lu schjantu,
li gatti si rafhavanu a basciuni,
li cani si giravanu de cantu.
Fhorzi nc’era nu spirdu maledittu?
O animi dannati de lu ‘mpiarnu?
Gnornò,dha nc’era sulu gran pitittu
e friddu,’nta l’estate e ‘nta lu viarnu.
Appoiata a nu muru la cridenza
e ‘na majida supa nu casciune,
vacanti e misi dha pe’ l’apparenza,
lu fhocularu senza nu tizzune.
Nu letticiadhu viacchiu tripi tripi
cu ‘na sula cuverta,ripezzata;
a ‘na trava ,mpenduti quattru pipi;
nu cantaru de crita a ‘nnammucciata.
L’umidità grundava de ogne muru
guttari de lu tittu ‘nd’avia midhi,
e quando pue la sira fhacia scuru
de intru si smirvanu li stidhi
Du’ vecchjaridhi quasi novantini,
chi no’ potianu l’anima a tri biaggi,
stavanu suli ,povari scentini,
‘nta chidha casa chjna de disagi.
Fhore la porta supa ‘na seggiudha
nu juarnu mastru Peppe si nda stava
e chjanu chjanu,senza tanta fhudha,
la pippa cu muzzuni carricava.
Mariuzza ‘nculoffhiata a lu mortaru,
vicinu a Peppe ,supa lu scalune,
si dicia cittu cittu lu rosaru,
liberandu ogne tantu ‘n’alijune
‘Nu ‘ntinnu cupu e luangu de martuaru
‘na campana a su mentre ndolijava
tantu chi nu tremure e ‘nu languaru
chidhj povari viacchj li schiantava
De la strata arrivavano fhrettantu
sgrusci de tacci supa la ‘mpetrata;
si stavilia benissimo nu chjantu
de ‘na fhimmina tantu scunzulata
“Pecchì no’ mi sentiti mamma cara!
Gurdati quanta gente v’accumpagna,
azàti lu cuviarchju de ‘ssa vara,
ca mi dassati povara e sulagna!
‘Nta na casa scurusa vi ‘nda jati,
duve lu sule no’ si vide mai,
duve non c’ede nente mu mangiati
ca nc’è sulu miseria,fhriddu e guai!”
Mastru Peppe a la ‘ntisa de ssa vuce
S’azau al’adhirta tuttu sbavuttutu
E faciandu lu signu de la cruce
Si ‘mbicinau a Mariuzza risolutu.
“No’ restamu,Marì,’mmianzu la strata,
chiudi la porta cu’ la mandaledha,
ca si capisciu bona la sonata,
mo mi portanu cca sa povaredha”.
Pietro Dastoli